Omiesiunadecalatorii

〰️

Omiesiunadecalatorii 〰️

Cele mai citite locatii:


Arhiva

Zanzibar, locul unde Oceanul Indian face spectacol

Zanzibar, locul unde Oceanul Indian face spectacol

Daca vrei o vacanta fara ceas, pe o insula exotica din Oceanul Indian, dar pentru care ai pregatit un buget decent, Zanzibar este locul potrivit. Este o destinatie exotica accesibila, in comparatie cu Maldive sau Seychelles, fiind o alegere ideala daca vrei sa te bucuri de soarele african si sa se relaxezi pe plaje cu nisip alb si fin. Un aparat foto pentru imagini ce nu au nevoie de retusuri si o palarie care sa te apere de razele indraznete, nu trebuie sa iti lipseasca din bagaj. Pregateste-te sa fii spectator, caci in Zanzibar oceanul face spectacol.

Randuri-randuri de bete mici, legate intre ele cu franghii pe care se agatau timid manunchiuri brune, rasareau din apele putin adanci. Era o ferma de alge. Am incercat o conversatie in engleza cu femeia preocupata de comoara cuibarita in apele Oceanului Indian. Ne-a raspuns in swahili, in timp ce in coltul gurii i-a rasarit un zambet ce i-a luminat chipul ars. Povestea, o gasiti aici: Cultura de alge din Zanzibar: comoara din apele Oceanului Indian

La reflux, tabloul e static, iar relaxarea e absoluta. Barci decolorate, intepenite in nisip, isi asteapta carmacii. Linistea e adanca.

Megi pe urmele oceanului, curios sa vezi ce a lasat in urma si unde a ajuns. Ritmul e lent: pole-pole. Ici-colo, ochiuri de apa gazduiesc vietuitoare marine. Esti atent pe unde pasesti, de teama sa nu te ranesti. Nu vei fi singur. Grupuri-grupuri de turisti, calauziti de cate un localnic, se strecoara printre arici de mare, in cautare de stele. De mare, si ele. Fenomenul mareei e fascinant. Il vezi ca pe o confruntare intre Soare si  Luna, pentru  suprematie. Forta gravitationala exercitata de Luna, indeajuns de puternica, afecteaza echilibrul si atrage apele. Asadar, Luna e responsabila de aparitia mareelor, adica de ridicarea (flux) si coborarea (reflux) nivelului apelor oceanelor de pe glob. E momentul ideal pentru a face acele poze la care visai.

La orizont, o dara abia peceptibila. Calauza te anunta ca oceanul se intoarce, asa ca trebuie sa faci cale intoarsa si tu. E timpul fluxului. Stiu, nu te mai saturi contempland. Totul pare o uriasa carte postala. Privesti spre tarm. O alta perspectiva. Cocotierii, spectatori tacuti cu bilet permanent, te saluta de la distanta, nerabdatori sa-ti tina companie, in timp ce bastinasii care te-au insotit, iti canta cantece traditionale, astepandu-si recompensa.

Batranele barci prind aripi. Panzele flutura in vant sub cerul clar, albastru. E bucurie. Bucuria revederii. Pescarii zambesc pe sub mustati. Daca oceanul va fi generos, vor avea ce pune pe masa. E speranta. Pentru localnici, speranta este dincolo de adevar

Zanzibar poate fi un refugiu exotic  intr-o luna de miere originala. Insula se bucura de vreme buna  pe durata intregului an, insa evita perioada aprilie-mai, cand este sezonul ploios. Asa te bucuri de soare, fara ca vremea frumoasa sa fie o loterie.

Unde sa te cazezi? Iata unde ne-am cazat noi: Zanzibar- doua cazari diferite, dar care ne-au depasit asteptarile

Poate te intereseza si:

The Rock, unul dintre cele mai neobisnuite restaurante din lume

Zanzibar. Impresii din Stone Town- un labirint de strazi, de sentimente, de ganduri

Consultati blogul nostru de calatorii https://www.omiesiunadecalatorii.world sau, mai simplu, abonati-va la newsletter. Veti primi periodic cele mai recente articole, informatii utile, sugestii, oferte de calatorie.

Inspirati-va din O Mie si Una de Calatorii si organizati-va vacante de neuitat!

Calator in lumea maimutelor din Ubud

Calator in lumea maimutelor din Ubud

Linistea din mijlocul mangrovelor indiene

Linistea din mijlocul mangrovelor indiene