Omiesiunadecalatorii

〰️

Omiesiunadecalatorii 〰️

Cele mai citite locatii:


Arhiva

Zanzibar- doua cazari diferite, dar care ne-au depasit asteptarile

Zanzibar- doua cazari diferite, dar care ne-au depasit asteptarile

Ne batea gandul unei calatorii in Africa. Fuseseram cu cativa ani in urma, prin intermediul unei agentii, in Tunisia. Acum era randul nostru sa ne ocupam de organizarea vacantei pe taram african, pentru ca ne doream sa fie altfel. Am ales Zanzibar. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa verificam pe site-ul MAE documentele de calatorie necesare. Asa am aflat ca cetatenii romani nu au nevoie de viza pentru o perioada de 90 zile, iar vaccinarea impotriva febrei galbene, febrei tifoide, hepatitei A&B, difteriei si poliomielitei nu este obligatorie. Dar este recomandata. Noi am preferat sa nu ne vaccinam, insa fiecare hotaraste daca vrea sa se imunizeze sau nu. In ceea ce priveste malaria, am decis sa nu luam pastile, deoarece nu calatoream pe continent, unde riscul de imbolnavire era mai mare. Am consultat medicul de familie care ne-a sfatuit sa bem multa apa tonica (chinina fiind utila in prevenirea piscaturilor de tantari si in tratarea malariei) si sa avem la noi spray-uri impotriva tantarilor. De asemenea, ne-a recomandat cateva pastile in caz de indigestie. Le-am avut la noi, dar nu a fostul cazul sa le folosim. Dupa ce am achizitionat bilete de avion, urmatorul pas a fost sa cautam cazare. Ca de obicei, Booking.com ne-a sarit in ajutor. Stiam ce ne doream: relaxare, asa ca am ales TUI Blue Bahari Zanzibar ( Dream of Zanzibar) un resort all inclusive, situat in Pwani Mchangani, in mijlocul unor gradini luxuriante cu vedere la apa turcoaz a Oceanului Indian.

Aflat pe coasta de nord-est a insulei, la 45 km de Stone Town și de aeroport, TUI Blue Bahari Zanzibar este alegerea ideala daca esti pretentios. O locatie fara cusur, ce combina designul local afro-arab cu unul modern și contemporan, creând un stil arhitectonic de lux, iti pune la dispozitie o selecție de șase restaurante, patru baruri, seri tematice sub stele, cu divertisment si preparate exotice.

Dar, cum sarea si piperul vacantelor noastre il reprezinta aventura, aceasta vacanta nu putea fi o exceptie. Urma sa mergem cu un taxi la The Rock, celebrul restaurant cocotat pe o stanca in mijlocul Oceanului Indian.

Ca sa simti cu adevarat energia locului, trebuie sa traiesti ca localnicii, ne-am zis in timp ce creionam cu soferul traseul unei zile perfecte. Asa ca am hotarat sa lasam pentru o noapte resortul de 5 stele la care eram cazati si sa innoptam in buza oceanului. Am inchiriat o coliba din impletituri de palmier pe plaja Michamvi Pingwe. Ventilatorul se invartea, usa se incuia. Cine ar fi avut nevoie de mai mult?! Ne simteam in siguranta in barlogul nostru. Lumina ne era servita de afara printre ochiurile plaselor de tantari asezate in loc de geam. Un baldachin ce parea urias, cu lenjerie impecabila, acoperea trei sferturi din cei 12 m patrati. Nu ne-a luat mult timp sa prindem gustul lipsei de confort. Mirosul de jungla ne amintea ca Africa pusese stapanire pe noi. Nu eram singuri. Cateva familii de englezi alesesera sa-si petreaca concediul aici. Primitiv, dar nu simplu. Linistit, dar intens. Dincolo de timp. Soferul care ne adusese de la resort a facut cale intoarsa, urmand ca a doua zi, spre seara,sa vina sa ne ia.

Mnana Beach Bungalows, pe numele ei adevarat sau Mnana Banana cum imi placea mie s-o alint sau cazarea intr-un geamantan, cum ii placea lui Iulian sa-i spuna, a fost o experienta pe care as repeta-o. Cuibarita in hamac, incercam sa patrund intelesurile adanci ale decorului pe care il oferea natura. Ma fascina mareea, la fel cum ma fascinau rasaritul si apusul, pe care, facandu-mi palmele streasina la ochi, ma multumeam sa le privesc, fara sa scot un cuvant. Oceanul la reflux e primul tablou pe care Zanzibarul il picteaza. Apoi, il populeaza cu vietati pierdute in ochiuri de apa. Toate celelalte tablouri sunt populate de oameni. Saraci, dar nu goi.Tacuti, dar nu tristi. Zanzibarul e de trait, nu de inteles.

Consultati blogul nostru de calatorii https://www.omiesiunadecalatorii.world sau, mai simplu, abonati-va la newsletter. Veti primi periodic cele mai recente articole, informatii utile, sugestii, oferte de calatorie.

Inspirati-va din O Mie si Una de Calatorii si organizati-va vacante de neuitat!

Cum am ajuns sa gasim cazarea perfecta in Bali

Cum am ajuns sa gasim cazarea perfecta in Bali

Bali, povestea condimentelor cu iz de frangipani

Bali, povestea condimentelor cu iz de frangipani