Omiesiunadecalatorii

〰️

Omiesiunadecalatorii 〰️

Cele mai citite locatii:


Arhiva

Franta | Parfondeval: pe drumul bisericilor fortificate

Franta | Parfondeval: pe drumul bisericilor fortificate

Un drum de tara curge lin spre linistea ascunsa in Parfondeval. Nori pufosi, albi ca spuma laptelui, te insotesc pana la intrarea in sat. De acolo, te descurci.

20210813_164241.jpg

Nici nu ar avea cum sa iti fie greu, pentru ca-l poti cuprinde intre palme: un lac, cat sa-i simti racoarea, pomi ce vor sa atinga cerul, un restaurant, case specifice din caramida rosie si o biserica fortificata. Rar mi-a fost dat sa ajung intr-un loc atat de mic, ganisit cu de toate: un centru de informare turistica, un muzeu, un lacas de cult prevazut cu un sistem audio-video ca sa iti ofere toate informatiile de care ai nevoie, marcaje turistice, o spalatorie traditionala, o moara. Si camere sa innoptezi- la ferma.

20210813_164912.jpg
20210813_171956.jpg
20210813_171907.jpg
20210813_171010.jpg

Lenes, timpul se scurge incet pe ulite. Cativa localnici petrecareti, adunati in poienita, joaca pétanque, un bunic traieste fericirea alaturi de nepot si un tractor se indreapta grabit catre camp. E august! Timpul recoltei.

Trandafirii dau semne de toamna, in timp ce hortensiile se intrec in stridenta.

20210813_165933.jpg

Mic fiind, am crezut ca n-o sa ma ratacesc, insa m-am pierdut: in timp, pe ulite pietruite de tara, holbandu-ma la fatade vechi ,,de muzeu” sau uitandu-ma la tocarii colorate pe care se odihneau vrabii sau pasari din lut, in povesti in care m-am regasit sau pe care doar le-am ascultat, printre ghivece sparte sau in carucioare roase de vreme.

In Parfondeval e liniste. Si tacerea e un raspuns.

20210813_170636.jpg
20210813_165440.jpg

Cand n-am mai putut, m-am odihnit. Pe un scaun roz, in miros ametitor de lavanda, am inchis ochii si mi-am deschis inima.

Biserica fortificata Sfantul Menard, din secolul al XVI-lea (turnul cu ceas a fost adaugat mai tarziu, in secolul al XVIII-lea) este centrul de interes al satului. Cu turnuri defensive din piatra, asezate de o parte si de alta a intrarii, si ziduri groase, te face sa crezi ca este mai degraba un castel.

De altfel, de cum ai pus piciorul inauntru, sunete specifice unui asediu se aud pe fundal, intorcandu-te in trecut. Nu-ti pot descrie cu exactitate sentimentul ce te incearca, caci esti luat pe nepregatite. Un amalgam de panica si liniste, dat de locul in care te afli, te cuprinde fara scapare.

Lacasul a fost construit in timpul lui Ludovic al XIII-lea si Ludovic al XIV-lea, cand banditii reprezentau o amenintare obisnuita pentru securitatea unui mic sat. Asa se explica de ce in interiorul bisericii exista o sala mare in care oamenii din Parfondeval puteau sa se refugieze atunci cand era necesar, trecand printr-o usa din casa adiacenta.

In interiorul bisericii exista cateva vitralii, precum si o scara ce urca in clopotnita.

20210813_171215.jpg

Pe o pancarta, cu litere italice, sta scris: Que Dieu nous protège“. Abia atunci descifezi ce mesaj avea sa-ti transmita Parfondeval.

Unde se afla Parfondeval ?

Parfondeval se afla la Nord de Reims (aprox. 1h /cu masina), departe de majoritatea rutelor turistice, pierdut in mediul rural, in Thiérache. Daca te afli in regiune, pune satul pe lista locurilor de neratat!

Iti plac satele frantuzesti autentice? Vreti sa simti linistea in forma pura, nealterata de hoardele de turisti? Ce zici de : La Chapelle-Saint-Maurice - locul in care s-a nascut linistea ?


20210813_171113.jpg

Consultati blogul nostru de calatorii https://www.omiesiunadecalatorii.world sau, mai simplu, abonati-va la newsletter. Veti primi periodic cele mai recente articole, informatii utile, sugestii, oferte de calatorie.

Inspirati-va din O Mie si Una de Calatorii si organizati-va vacante de neuitat!

Franta | Vara in Chamonix. Ghid pentru o escapada in Alpi

Franta | Vara in Chamonix. Ghid pentru o escapada in Alpi

 Franta | Vacanta pe Coasta de Azur. Cannes: cum ajungi, unde sa te cazezi si ce sa nu ratezi

Franta | Vacanta pe Coasta de Azur. Cannes: cum ajungi, unde sa te cazezi si ce sa nu ratezi