Guadeloupe| Entre 2 ô, o cazare adults-only cu piscina privata si priveliste de vis
Intre drumetii, plaje, rauri, cascade, scufundari, inot cu testoase si bai fierbinti naturale, relaxare la piscina Entre 2 ô, un bungalow perfect integrat in peisaj, pe care l-am ales pentru a doua parte a vacantei in Guadeloupe. Despre cealalta cazare, am scris aici.
Unde se afla? In Bouillante, pe coasta de vest a Basse-Terre, intre Anse à la Barque si raul Colas. Datand din secolul al XVII-lea, aceasta localitate al carei nume se datoreaza prezentei izvoarelor termale, este renumita atat pentru frumusetea peisajelor sale, cat si pentru rezervatia Cousteau, fiind o alegere excelenta pentru iubitorii de sporturi nautice: magnificul fund al marii poate fi vazut in barci cu fundul de sticla, caiace cu carena transparenta, intr-o sesiune de snorkelling sau scuba diving. Plaja Malendure, cu nisipul sau negru este la o aruncatura de bat.
Am rezonat din prima cu locul: excelent organizat, spatios, natural, simplu, intim. Terasa? Refugiul perfect. In linistea peisajului rural, acest bungalow cu piscina privata ne-a oferit, dincolo de confort, vederi splendide. Apoi, Julie a fost gazda perfecta.
Entre 2 ô dispune de o chicineta complet utilata. Daca dupa o zi buna de drumetii in Basse-Terre, nu vrei sa gatesti, poti sa ti comanzi cina la cazare.
Entre 2 ô-Le Mahi-Mahi este localizat ideal intre mare si rau, la scurta distanta de multe atractii: 3 km de Source Chaude du Curé, Parcul National Guadelupa si Plage de Malendure si 4 km de Rezervatia Cousteau. Anse Caraïbe se afla la 16 minute de mers cu masina.
Din aeroportul Pointe-à-Pitre ajungi cu masina in aproximativ 1 ora.
Bine de stiut! Sunt 2 tipuri de bungalow-uri: pentru 2 si pentru 4 persoane, ambele exclusiv pentru adulti.
Iti multumim ca ai citit articolul nostru. E o bucurie faptul ca ne urmaresti, dar si o obligatie: aceea de a veni mereu in sprijinul tau cu informatii utile, recomandari si sfaturi pentru vacante fara cusur.
Te rugam sa nu uiti ca avem si pagini de social media: un canal de YouTube unde incercam sa aducem plus valoare articolelor noastre prin video si sunet, o pagina de Instagram unde incarcam fotografii din aventurile noastre si o pagina de Facebook unde poti fi la curent cu ultimele noastre articole si informatii.
Nu ezita sa ne contactezi pentru orice informatie legata de travel, pe oricare dintre canalele de social media O Mie si Una de Calatorii si vom face tot posibilul sa te ajutam.
Inspira-te din O Mie si Una de Calatorii si organizeaza-ti vacante de neuitat!