Norfolk Lights Express: o fermecatoare poveste de iarna intre Sheringham si Holt
In apropierea Craciunului, intre Sheringham si Holt, o fermecatoare poveste de iarna prinde viata la lasarea intunericului. Decorat festiv si scaldat in lumini multicolore, trenul a carui locomotiva cu abur pufaie, este gata sa te ia din gara Sheringham, iluminata spectaculos, si sa te duca intr-o calatorie de neuitat prin peisajul rural ondulat din North Norfolk. Peisajele idilice devin magice atunci cand luminile colorate pun stapanire pe ele.
Poppy Line, o atractie extrem de populara pe tot parcursul anului, devine Norfolk Lights Expres in timpul lunilor de iarna, deservind acelasi traseu, dar cu jocuri de lumini si multe diorame de-a lungul caii ferate.
Anul acesta, startul la Norfolk Lights Express s-a dat pe 15 noiembrie 2024, iar trenurile vor circula pana pe 4 ianuarie 2025.
Pretul unui bilet porneste de la 25 £-Norfolk Lights Express - Standard. Copiii sub 3 ani calatoresc gratuit, cu conditia sa stea in poala unuia dintre parinti. Verificati aici preturile! Rezervarea in avans este esentiala.
In doar 15 minute vei fi in Holt, o asezare ce pare desprinsa de pe felicitarile traditionale de Craciun. E feerie pe strazile sale, iar combinatia eclectica de arhitectura adauga caracter orasului, facandu-l pitoresc si fermecator. Curti ascunse, cladiri istorice (secolul al XVIII-lea) scaldate in lumini si case victoriene ce gazduiesc magazine de antichitati, galerii, buticuri, saloane de ceai si cafenele cochete sunt splendid decorate.
Cladirile cu arhitectura georgiana si cele cu fatade din piatra silex, tipica Norfolk, au luat locul caselor medievale din lemn, in urma unui incendiu violent ce a cuprins asezarea in trecut.
In decembrie 2017, printr-un proiect local a luat nastere Holt Owl Trail, un traseu in bucla, special conceput pentru a descoperi in voie orasul urmand cele 24 de placute informative amplasate pe pavaj. Pentru a afla mai multe detalii despre fiecare placa, faceti clic pe site-ul Holt Owl Trail aici.
Holt este locul unde te poti bucura de atmosfera specifica Craciunului.
Holt este situat la 37 km Nord de Norwich, la 56 km Est de King’s Lynn si la 25 km Vest de Cromer.
The Kings Head, The Feathers, The Lawns, The Barn Café-Bistro și The Owl Tea Rooms, sunt cateva dintre restaurantele care se intrec in a oferi clientilor meniuri in care isi fac loc produse locale gustoase.
Daca vrei sa cumperi un cadou special de Craciun, Holt este locul potrivit, insa tine cont ca majoritatea magazinelor sunt inchise duminica.
Iti multumim ca ai citit articolul nostru. Este o bucurie faptul ca ne urmaresti, dar si o obligatie: aceea de a veni mereu in sprijinul tau cu informatii utile, recomandari si sfaturi pentru vacante fara cusur.
Te rugam sa nu uiti ca avem si pagini de social media: un canal de YouTube unde incercam sa aducem plus valoare articolelor noastre prin video si sunet, o pagina de Instagram unde incarcam fotografii din aventurile noastre si o pagina de Facebook unde poti fi la curent cu ultimele noastre articole si informatii.
Nu ezita sa ne contactezi pentru orice informatie legata de travel, pe oricare dintre canalele de social media O Mie si Una de Calatorii si vom face tot posibilul sa te ajutam.
Inspira-te din O Mie si Una de Calatorii si organizeaza-ti vacante de neuitat!