Omiesiunadecalatorii

〰️

Omiesiunadecalatorii 〰️

Cele mai citite locatii:


Arhiva

Polonia | 3 zile in Cracovia: cum ajungi si ce poti face

Polonia | 3 zile in Cracovia: cum ajungi si ce poti face

Cracovia. Deja mi-e dor de fatadele ce tes povesti de secole, de bancile ce poarta povara tacerilor, de soapta vantului. Si de pierogi, bineineles. Daca ai vizitat fosta capitala a Poloniei, intelegi ce simt. Daca nu ai ajuns inca, merita, zic eu, si atentia ta.

Inainte de a-ti prezenta succint atractiile, ma grabesc sa-ti vin in ajutor cu detalii organizatorice.

  1. Cum ajungi la Cracovia?

👉 WizzAir opereza 4 curse/saptamana pe ruta Bucuresti-Cracovia: luni, miercuri, vineri si duminica. Un tren expres leaga aeroportul de gara centrala Kraków Główny in 20 de minute, fiind cea mai ieftina modalitate de a ajunge in centrul vechi. De unde cumperi bilet? De la ghiseele din sala Sosiri, de pe pe peronul garii sau de la conductorul din tren- este bine sa ai si cash.

Pe Aeroportul International Ioan Paul al II-lea, situat la 11 km de centrul Cracoviei, poti ajunge cu un zbor direct din Marea Britanie (Birmingham, Edinburgh, Gatwick, Stansted), Franta (Paris), Serbia (Belgrad). Daca vrei sa stii ce companii aeriene zboara catre Cracovia, consulta site-ul oficial al aeroportului.

Daca te incumeti la un drum lung cu masina, ai de strabatut 1118 km din Bucuresti pana in Cracovia. Mai scazi sau mai pui daca esti din provincie. Vei tranzita Ungaria si Slovacia. Pentru a-ti creiona traseul, apeleaza cu incredere la google maps, Waze sau viamichelin.

Iata ce trebuie sa stii:

Pentru utilizarea retelei de autostrazi din Ungaria si Slovacia ai nevoie de vigneta.

👉Vigneta pentru Ungaria- pentru 10 zile, pentru o luna sau pentru un an. Tarifele pentru fiecare perioada si tip de autovehicul le gasesti accesand pagina oficiala autoritatii de stat pentru platile taxelor de drum din Ungaria.

De unde cumperi vigneta?

Pasii pe care trebuie sa ii parcurgi sunt urmatorii: introduci numarul de inmatriculare, data de start a vignetei, tipul autovehiculului, perioada de valabilitate a vignetei; introduci datele tale de identificare, achiti contravaloarea vignetei prin card bancar Visa sau MasterCard (primești confirmarea platii, numarul de vigneta si factura fiscala pe e-mail).

Achizitia se realizeaza fara a fi necesara inregistrarea ( dupa completarea datelor necesare, cumparatorul poate achita pretul vinietei cu ajutorul cardului bancar, printr-o modalitate de plata securizata)

Cum procedezi? Introduci adresa de e-mail si setezi o parola (data viitoare cand vei vrea sa mai cumperi o vigneta, acestea vor fi singurele date solicitate). Dupa ce completezi numarul de inmatriculare al masinii si codul tarii, vei primi pe email un link de activare pentru finalizarea inregistrarii, pe care il accesezi-selectezi tipul de vehicul si perioada de valabilitate a vignetei, apoi faci plata.

  • De la benzinariile Mol, aflate in apropierea frontierei cu Ungaria

  • De la punctele de vanzare aflate imediat ce ati trecut granita in Ungaria (se accepta doar plata cash!)

👉Vigneta pentru Slovacia poate fi cumparata online accesand site-ul https://eznamka.sk/selfcare/purchase sau de la benzinarii. Noi am cumparat-o de la prima benzinarie dupa trecerea frontierei.

👉 In Polonia nu se plateste vigneta.

2. Cu ce te deplasezi in Cracovia?

O cazare centrala iti faciliteaza explorarea orasului pe jos. Daca te orientezi catre periferie, nu este cazul sa-ti faci griji: trasportul in comun este bine pus la punct. Iti sugerez sa descarci aplicatia oficiala jakdojade.pl, utila pentru utilizarea transportului public in orasele poloneze: poti verifica cu orarul curselor si poti cumpara un bilet. Automate de bilete sunt si in majoritatea statiilor, de asemenea, bilet poti cumpara in toate mijloacele de transport in comun (unele nu au POS, asa ca trebuie sa ai cash monede, nu bancnote). Sunt bilete pentru 20, 60 si 90 de minute, 24, 48, 72 de ore sau o saptamana.

Daca te deplasezi cu masina, ai nevoie de parcare: de luni pana sambata, in intervalul 10.00-20.00 in Cracovia se plateste parcarea. Partea centrala a orasului e impartita in 3 zone A, B si C. Atentie! Taxa platita intr-o anumita zona acopera numai sectoarele apartinand acelei zone. Plata parcarii se poate face la parcometre, prin intermediul unei aplicatii pe un telefon mobil, de asemenea, de la biroul din zona de parcare cu plata (ul. W. Reymonta 20) se poate achizitiona abonament. Pentru mai multe detalii, inclusiv costuri, acceseaza: https://zdmk.krakow.pl/

3. De cat timp ai nevoie pentru a vizita Cracovia si ce escapade poti face in imprejurimi?

Cracovia este o destinatie potrivita pentru un 3 zile: o zi este suficienta pentru a vizita cele mai populare locuri din orasul vechi, in urmatoarele 2 zile poti alege:

  • o excursie de o zi la Auschwitz-Birkenau, cel mai mare dintre lagarele de concentrare si centrele de exterminare naziste germane.

Cum ajungi si ce trebuie sa stii?

👉 Pe cont propriu:

Cei ~75 de km din Cracovia la Auschwitz-Birkenau ii parcurgi cu masina intr-o ora si jumatate. Foloseste cu incredere google maps! Parcarea este gratuita.

Cu transportul public:

  • autobuz din statia Kraków Dworzec MDA, situata in spatele garii Kraków Główny (circula la fiecare 20-40 de minute, in functie de ora din zi, calatoria dureaza in jur de 90 de minute/sens). Pretul unui bilet: 12,5-18 zł/sens. Il poti ruga pe sofer sa te anunte cand urmeaza statia Muzeum Auschwitz. Intre Auschwitz I si Auschwitz II-Birkenau exista un autobuz gratuit de transfer, din 10 in 10 minute.

Cu temele facute de acasa, poti vizita Auschwitz-Birkenau fara ghid (daca ajungi dupa ora 16:00, intrarea este libera, insa ai nevoie de rezervare in prealabil pe site-ul oficial). Pentru explicatii detaliate si povesti impresionante, poti achizitiona de pe site-ul oficial un tur ghidat in limba engleza. Pret: in jur de 100 lei/persoana.

👉 Intr-un tur organizat, inclusiv preluare de la hotel daca optezi pentru acest lucru, prin intermediul Get Your Guide. Pretul porneste de la 65 lei/persoana Verifica preturile aici.

  • o vizita la salina Wieliczka: o mina de 3 km care include un lac subteran de 135 de metri adancime ai o capela facuta in intregime din sare.

Poti ajunge aici cu autobuzul, cu trenul sau poti aranja un tur din Cracovia prin intermediul Get Your Guide.

Daca nu ai mult timp la dispozitie, insa esti dispus sa te trezesti devreme, poti planifica Auschwitz si Wieliczka in aceeasi zi, pe cont propriu sau cu tur organizat. La mina de sare sunt tururi pana la ora 19:00, asa ca trebuie sa termini vizita la Auschwitz -Birkenau la cel mult ora 14.

  • Exploreaza Zakopane in cadrul unui tur GetYour Guide, inclusiv transport dus-intors din Cracovia

Ce include: ape curative ale izvoarelor termale, plimbare cu telecabina pana in varful muntelui Gubałówka, degustare de branza. Pret: de la 314 lei/persoana

Atractii in Cracovia

De la Poarta lui Florian pana la Castelul Wawel, din Kozimierz si Podgórze la Podul Bernatek vei descoperi istoria unuia dinte cele mai vibrante orase moderne din Europa, pornind de la originile sale medievale si trecand prin conflictele din secolul al XX-lea.

In centrul istoric, aflat in Patrimoniul UNESCO din 1978, isi fac veacul cladiri ale caror fatadele iti atrag negresit privirea. Multe dintre acestea pastreaza stilul arhitectural baroc polonez, in ciuda inceputurilor lor medievale. Este suficient sa te asezi la una dintre terasele ce marginesc Rynek Glowny, cea mai mare piata medievala din Europa si sa deschizi larg ochii.

  • Elementul central este Sukiennice (Hala postavarilor, construita in stil renascentist), odinioara un important centru al comertului;

In secolul al XV-lea negustorii se intalneau aici pentru afaceri si troc: import de mirodenii, matase, piele, ceara si export de textile, plumb si sare din Salina Wieliczka. Astazi hala gazduieste tarabele mestesugarilor locali: vei gasi obiecte de artizanat, bijuterii cu chihlimbar, articole din lana.

  • In nord-estul pietei troneaza o cladire impozanta din caramida rosie, cu ferestre inguste si turle de culoare verde-albastrui: Kosciol Maariacki (Biserica Sf Maria);

In interior poti vedea altarul lui Wit Stwosz, parte a Patrimoniului Mondial UNESCO, cu mii de detalii sculptate in lemn. Biserica Sf Maria are unul dintre cele mai elaborate retabluri gotice din Europa.

Intrare cu taxa:15 PLN/ adulti, 8 PLN/copii 8–18 ani, seniori 60+, intrare gratuita: copii sub 8 ani, persoane cu dizabilitati. Program de vizitare: de luni pana sambata, de la ora 11.50 la ora 18.00, iar duminica si de sarbatori este deschis de la ora 14.10. pana la 18:00.

  • Turnul Bisericii Sf Maria;

Daca te nimeresti in piata la fix, si-ti ridici privirea spre turnul semet al Kosciol Maariacki, vei vedea trompetistul ce anunta ora exacta. Potrivit unei legende, cand trupele mongole se apropiau de Cracovia, un trompetist a anuntat pericolul, insa nu a mai apucat sa duca la bun sfarsit melodia, fiind ucis de o sageata. Gratie lui, portile au fost inchise, iar orasul a fost salvat. Si astazi melodia se opreste in acelasi punct.

Cu o rezervare in avans poti urca in turn pentru a obtine cea mai buna priveliste asupra Cracoviei. Poti consulta site-ul oficial pentru program si preturi.

  • Turnul Primariei;

Este deschis vizitatorilor, facilitand accesul pe o platforma de vizionare care ofera o panorama asupra Pietei.

  • Uriasa statuie de bronz a lui Adam Mickiewicz;

Aduce un omagiu unuia dintre poetii mult iubiti ai Poloniei, fiind un loc de intalnire bine stabilit in Piata Principala: punct de plecare al tururilor de oras.

  • Biserica Sf. Adalbert, una din cele mai vechi biserici de piatra din Polonia, unul dintre putinele exemple de constructie romanica crestina;

A fost construita in secolul al XI-lea si numita dupa misionarul martir Sf. Adalbert al carui corp a fost rascumparat de la paganii prusaci, platindu-se greutatea sa in aur.

  • Palatul Krzysztofory din coltul de nord-est;

Gazduieste Muzeul de Istorie din Cracovia.

  • Muzeul subteran Rynek, o calatorie pe strazile medievale din Cracovia;

In urma unor sapaturi, sub Piata Principala au fost descoperite comori arheologice, Muzeul subteran Rynek fiind un amestec de istorie medievala si tehnologie de ultima ora. Ecranele tactile, afisajele video si reconstructiile digitale te duc cat ai clipi in Cracovia medievala

Ulica Florianska si Ulica Grodzka sunt printre cele mai faimoase strazi din Cracovia. In partea de sus a strazii Florianska se afla Poarta lui Florian si zidurile medievale care marginesc o portiune din orasul vechi. Poti merge de-a lungul acestora pana la Biserica Sf. Maria. Strada Grodzka porneste din Piata Principala spre Castelul Wawel. Ambele strazi sunt marginite de magazine de tip boutique, magazine de suveniruri și restaurante. Pe masura ce mergi pe strada Grodzka, vei trece pe langa alte doua biserici istorice din Cracovia: Biserica Sfintii Petru si Pavel- in fata acesteia sunt 11 statui de marmura ale apostolilor (fara Iuda) si Biserica Sf. Andrei, una dintre cele mai vechi cladiri din Cracovia ( a fost construita intre 1079 si 1098), singura biserica ce a supravietuit atacului mongol din 1241.

Ulica Kanonicza este cea mai veche strada din Cracovia.

Povesti fascinante poti asculta daca vizitezi Castelul Wawel, situat la sud de orasul vechi, pe coama unui deal. Pregateste-te sa pierzi cateva ceasuri bune, caci asteapta sa le treci pragul multe cladiri istorice: Muzeul Papei Ioan Paul al II-lea, capele mici, cripta si Turnul Sigismund (pentru a ajunge in varful Clopotnitei Sigismund ai de urcat 70 de trepte de lemn abrupte), muzee, Camerele de Stat, Trezoreria si Armeria Coroanei, Apartamentele Regale, Turnul Sandomierska.

Bine de stiut! Bilet de intrare vei plati doar pentru atractiile pe care doresti sa le vizitezi. Poti vizita gratuit Catedrala Wawel si te poti plimba gratuit pe terenurile Castelului Wawel. Consulta site-ul oficial pentru program si bilete. Catedrala Wawel in care au fost incoronati regii Poloniei

De la Podul Dębnicki ai o alta perspectiva a Castelului Regal Wawel.

Pont: Daca nu ai cumparat biletele online, ceea ce ar fi fost mult mai comod, nu te aseza la coada aflata la casa de bilete situata la Poarta Herbowa, ci indreapta-te catre urmatoarea, caci este mai putin aglomerat!

Chiar la baza dealului de la Castelul Wawel, pe partea cea mai apropiat de raul Vistula, poti vedea o statuie a unui dragon care sufla foc: Dragon Wawel.

Daca esti cu cei mici, poti sa le acorzi un timp pentru distractie:

  • tir cu arcul -la baza dealului Wawel mergand catre strada Kanoniczwa;

  • Muzeul Pinball -Consulta site-ul muzeului

  • Kazimierz si Fabrica lui Oskar Schindler

Candva inima comunitatii evreiesti din Cracovia, abandonat multi ani dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, cartierul evreiesc Kazimierz este un loc unde poti petrece ore bune. Are sinagogi, magazine de suveniruri, restaurante excelente si buticuri mici. Zona a revenit la viata gratie lui Steven Spielberg care a filmat aici in 1993 aici Lista lui Schindler.

Cele mai bune restaurante si cafenele din Cracovia

Vrei o introducere in bucataria traditionala poloneza? Niciun loc nu este mai potrivit ca Restaurantul STARKA. In meniul sunt asezate cu grija preparate traditionale poloneze, imbogatite cu accente moderne si acompaniate de vodca de casa. Asadar: ciocan de porc crocant, supa aromata de sfecla rosie cu crutoane sau cele mai bune Pierogi de casa din oras? Tu decizi. Unde se afla? In cartierul evreiesc Kazimierz, chiar dupa coltul de la Schindler's Passage. Preturi? Pierogi: de la 31 zloti, un fel principal: de la 50 zloti, de la 27 zloti.

Vrei rasfat? Restaurantul Pod Aniołami este renumit pentru carnea marinata, prajita pe gratar la foc de lemn de fag, dar si pentru mancarurile poloneze dupa retete vechi. Interioarele istorice ale restaurantului din secolul al XIII-lea si bucataria bazata pe traditiile culinare poloneze te vor introduce in atmosfera Craoviei de odinioara. Unde se afla? Pe Ruta Regala care duce la Castelul Regelui Wawel, intr-o cladire din secolul al XVIII-lea ce a fost timp de peste trei sute de ani resedinta aurarilor din Cracovia. Preturi? O supa de sfecla rosie: 29 zloti, un fel principal: de la 60 zloti, un desert: de la 32 zloti.

Preturile? Cracovia este o destinatie prietenoasa cu bugetul si atunci cand vine vorba de mancare: preturile la restaurante sunt decente.

Miod Malina este, de asemenea un restaurant bun. Unde se afla? Pe Drumul Regal, intr-o casa reprezentativa, anterior Palatul Stadnicki. Preturi? O supa: de la 25 zloti, un fel principal: de la 50 zloti, un desert de la 30 zloti.

La restaurantul Morskie Moko gasesti preparate traditionale gatite dupa retete vechi si bauturi regionale: miodula poloneza veche, litworówka si slivovitz, ospitalitate tipic poloneza si cantece live de highlander, lumanari aprinse si miros de lemn ce arde in semineu. Locul are un farmec aparte, izvorat din dragoste pentru cultura si traditia Zakopane, numele restaurantului vine de la cel mai mare lac din Muntii Tatra, situat in Valea Rybi Potok, la poalele Muntilor Mięguszowieckie Szczyty. Unde se afla? Este situat in Plac Szczepański 8, intr-o cladire in stil art nouveau.

Pierogarnia Krakowiacy: un restaurant local cu mancare traditionala poloneza. Unde se afla? Szewska 23.

Daca vrei sa incerci si feluri de mancare din alte bucatarii, intr-o cladire din secolul al XVII-lea, cu bolti frumoase si portaluri istorice, restaurantul Le Grand Mamma se lauda cu bucataria italiana autentica. Da, gasesti cea mai buna pizza din Cracovia. Un alt restaurant cu preparate italiene se afla chiar langa Piata centrala: Boscaiola, un restaurant partener al Trattoriei Mamma Mia din Karmelicka. Meniul, asa cum ii sta bine bucatariei italiene: usor, bogat in fructe de mare, salate,paste: ravioli si gnocchi, risotto si pizza. Si minunate deserturi italiene: cheesecake mascarpone si panna cotta cu sos de fructe de padure.

Cafe Camelot: o cafenea despre care in 1998 David Streitfeld avea sa scrie in Washington Post urmatoarele: “That honour goes to Cafe Camelot, which might just be my favourite cafe in the world. It’s spread over three rooms, one of which has a table perched in the window, if you feel like eating on a stage.”

Cazare in Cracovia

Cracovia este prietenoasa cu bugetul cand vine vorba de cazare: gasesti hoteluri si apartamente la preturi rezonabile.

Noi am ales Art & Garden Residence. Ne-a fost destul de simplu sa luam strazile la picior, caci are o locatie extraordinara.

 

Elegant, cu vibe linistit, hotelul Art & Garden Residence a fost fix pe placul nostru. Camera, suficient de spatioasa, sclipind de curatenie, ne-a oferit confortul necesar, astfel ca ne-am simtit ca acasa.

Restaurantul amenajat cu bun gust, muzica in surdina si privelistea au intregit experienta placuta de la micul dejun. Un bufet in care si-au gasit locul produse proaspete si de calitate, servirea prompta si amabilitatea ne determina sa facem aceeasi alegere data viitoare.


 

Iti multumim ca ai citit articolul nostru. Este o bucurie faptul ca ne urmaresti, dar si o obligatie: aceea de a veni mereu in sprijinul tau cu informatii utile, recomandari si sfaturi pentru vacante fara cusur.

Te rugam sa nu uiti ca avem si pagini de social media: un canal de YouTube unde incercam sa aducem plus valoare articolelor noastre prin video si sunet, o pagina de Instagram unde incarcam fotografii din aventurile noastre si o pagina de Facebook unde poti fi la curent cu ultimele noastre articole si informatii.

Nu ezita sa ne contactezi pentru orice informatie legata de travel, pe oricare dintre canalele de social media O Mie si Una de Calatorii si vom face tot posibilul sa te ajutam.

Inspira-te din O Mie si Una de Calatorii si organizeaza-ti vacante de neuitat!

Polonia | Cafe Camelot (Cracovia): locul unde intalnirea si-a pierdut semnificatia anilor ‘20

Polonia | Cafe Camelot (Cracovia): locul unde intalnirea si-a pierdut semnificatia anilor ‘20

Maldive | Ghid de calatorie: care este cea mai potrivita perioada pentru o vacanta si ce trebuie sa stii inainte de a ajunge

Maldive | Ghid de calatorie: care este cea mai potrivita perioada pentru o vacanta si ce trebuie sa stii inainte de a ajunge