Omiesiunadecalatorii

〰️

Omiesiunadecalatorii 〰️

Cele mai citite locatii:


Arhiva

San Marino, unul dintre cele mai mici state din Europa

San Marino, unul dintre cele mai mici state din Europa

Originea invaluita in legenda, arhitectura medievala ce pastreaza amprenta vremurilor trecute, plus privelistea ce ti se asterne din punctul cel mai inalt al muntelui Titano, fac din San Marino una dintre destinatiile ce merita o vizita, daca planuiesti o vacanta in centrul peninsulei italiene. Este considerata a fi una dintre cele mai vechi republici din lume. Se intinde pe o suprafata de 61 km patrati, fiind al treilea cel mai mic stat din Europa, dupa Vatican si Monaco. Cu toate ca se afla afla la mica distanta de coasta Adriatica, nu are iesire la mare.

Capitala, ce poarta acelasi nume, a fost construita la peste 700m deasupra marii, in punctul cel mai inalt. Centrul istoric, inclus in patrimoniul mondial UNESCO in 2008, gazduieste monumente si atractii importante. O fantana cu Statuia Libertatii troneaza in centrul Pietei Libertatii ( Piazza della Liberta), iar in vecinatatea acesteia se afla Palatul Public (Palazzo Pubblico). Puteti asista la schimbul garzii, intr-o ceremonie plina de fast.

O catedrala in stil neoclasic, cu coloane corintene iti va atrage cu siguranta atentia. Este principala cladire religioasa din tara, inchinata Sfantului Marino, fondatorul comunitatii San Marino. Potrivit legendei, la inceputul secolului al IV-lea, Marino, un cioplitor in piatra, ascunzandu-se de persecutia imparatului Diocletian s-a refugiat pe muntele Titano si a construit o capela in jurul careia s-au strans alti credinciosi. Se spune ca Marino a lasat poporului ca mostenire: muntele, munca si ideea de libertate.

Cetatea fortificata, strajuita de trei turnuri impozante construite pe varfurile muntelui Titano, vorbeste despre timpuri indepartate, libertate si independenta. Piese de artilerie si exponate datand din diferite epoci si-au facut loc in doua dintre turnuri: Guaita- cel mai vechi si Cesta- situat pe varful cel mai inalt. Asezate la loc de cinste pe drapelul si pe stema republicii, turnurile sunt prezente pe majoritatea suvenirurilor vandute in magazinele locale.

Platoul din apropierea turnului Guaita iti ofera o panorama incantatoare. Aici aerul musteste de mirosul naturii, in timp ce sub priviri curioase drumuri ce brazdeaza dealuri de un verde crud, pierzandu-se pe alocuri in spatele catorva palcuri de brazi ce rasar alene, versanti golasi si povarnisuri pe care se catara casele, compun un tablou reusit.

Cava dei Balestrieri, o cariera de piatra folosita in secolul al XIX lea pentru a reconstrui Palatul Public (Palazzo Pubblico) a fost transformata intr-o zona folosita pentru sport, in special tir cu arbaleta, aceasta arma fiind inradacinata in traditia de la San Marino de secole.

Ce mai poti vizita :

Muzeul armelor antice –se afla in Cesta, cea mai inalta dintre fortarete

Muzeul Torturii - o expozitie de obiecte de tortura unice in lume ce dateaza din secolele XVI si XVII

Muzeul de Ceara unde sunt expuse peste 100 de figuri de ceara ce infatiseaza nume importante din trecutul republicii.

Muzeul Curiozitatilor unde vei gasi o colectie de fapte, personaje, obiecte si stiri neobisnuite.

Manastirea Sf Chiara care gazduieste Universitatea din San Marino si Muzeul Emigrantilor .

Cum ajungi in San Marino?

Iata cum am ajuns noi:

Am plecat cu o cursa Wizz air Bucuresti-Bologna si retur.

Din aeroport am luat autobuzul Aerobus spre centru. Durata calatoriei a fost de aproximativ 30 de minute. Un bilet costa 6 euro si se poate achizitiona de la automatele din aeroport, de la statia de unde pleaca autobuzul sau de pe site-ul oficial https://aerobus.bo.it/ Autobuzele pleaca din 15 in 15 minute in intervalul 5:30-0:15.

Din gara am luat trenul direct spre Rimini, unde urma sa petrecem cateva zile. In aproximativ o ora si jumatate am ajuns la destinatie. Pretul unei calatorii este de aproximativ 10 euro. Puteti consulta si/sau achizitiona bilete pe site-ul https://www.trenitalia.com/

Din Rimini, intr-una dintre zile am luat autobuzul catre San Marino https://www.bonellibus.it/it/linee/autobus-rimini-san-marino

Bonelli Bus ofera un serviciu zilnic, chiar si in week-end si de sarbatori in intervalul orar 6:45 - 20.30.

Biletele le-am achizitionat de la sofer. Pretul unui bilet este de 5 euro.

La intoarcere am folosit aceleasi mijloace de transport. Ora zborului fiind tarzie am profitat de cele cateva ore pe care le aveam la dispozitie pentru a vedea Bologna noaptea.

 

Iti multumim ca ai citit articolul nostru. Este o bucurie faptul ca ne urmaresti, dar si o obligatie: aceea de a veni mereu in sprijinul tau cu informatii utile, recomandari si sfaturi pentru vacante fara cusur.

Te rugam sa nu uiti ca avem si pagini de social media: un canal de YouTube unde incercam sa aducem plus valoare articolelor noastre prin video si sunet, o pagina de Instagram unde incarcam fotografii din aventurile noastre si o pagina de Facebook unde poti fi la curent cu ultimele noastre articole si informatii.

Nu ezita sa ne contactezi pentru orice informatie legata de travel, pe oricare dintre canalele de social media O Mie si Una de Calatorii si vom face tot posibilul sa te ajutam.

Inspira-te din O Mie si Una de Calatorii si organizeaza-ti vacante de neuitat!

Grecia | Santorini, insula vulcanica a Cicladelor

Grecia | Santorini, insula vulcanica a Cicladelor

Cand Perugia iti ofera Baci de la prima intalnire

Cand Perugia iti ofera Baci de la prima intalnire