O Mie si Una de Calatorii

View Original

Liban | Valea Sfanta (Qadisha Valley). Manastirile maronite si Padurea Cedrilor lui Dumnezeu

Valea Qadisha (Holly Valley). Spectacolul naturii. Simfonia cascadelor. Schituri camuflate de stanci si pesteri unde locuiau calugari. Padurea Cedrilor lui Dumnezeu, ultimul vestigiu al padurilor antice. N-ai cum s-o ratezi. N-ai cum.

Muntii impetuosi, cu varfuri ce ating inaltimi de peste 3000 m, se iau la intrecere pentru suprematie cu defileul adanc. Din aceasta confruntare, castigator vei fi tu, calatorule, care ai decis sa lasi orase ciuruite de razboi si sate pierdute in timp ca sa te bucuri, pentru o zi, de maretia naturii.

Aflata in Patrimoniul UNESCO din 1998, Valea Qadisha este protejata nu numai pentru peisajul natural spectaculos si padurea de cedri, dar si pentru ca gazduieste unele dintre cele mai importante asezari monahale crestine din Orientul Mijlociu, aici aflandu-se cel mai mare numar de schituri care dateaza de la prima raspandire a crestinismului. A fost refugiu si loc de meditatie de-a lungul secolelor pentru maroniti, iacobini, melchiti (crestini de origine araba de rit bizantin), nestorieni, armeni si chiar etiopieni. In jurul secolului al X-lea, grupuri de maroniti din valea Orontes (Siria) s-au refugiat aici. Pesterile naturale sculptate in stanca, unele aproape inaccesibile, sunt o marturie a unei vieti austere.

Manastirea Sfantului Antonie de Quzhayya, este cea pe care am vizitat-o. Langa acesta se afla grota Sf. Antonie, intunecata si umeda.

In vecinatatea manastirii se afla un Muzeu interesant unde, printre alte obiecte vechi, poti vedea o tiparnita folosita pentru tiparirea textelor religioase in secolul al XVI-lea.

Nu se plateste bilet de intrare.

De aici am cumparat cea mai parfumata apa de trandafiri.

In vecinatate, numeroase terase cultivate cu pomi fructiferi se incapataneaza sa urce pe versanti, in timp ce raul curge cu repeziciune pe fundul vaii.

Nu departe de Bcharré, la o altitudine de 2000 m, pe versantii Muntelui Makmel, se afla cativa dintre cedrii milenari ramasi din Cedars of God. Cedrii Libanului sunt unii dintre cei mai maiestuosi copaci din lume ce au acoperit candva intregul lant muntos al Muntelui Liban. Se spune ca Dumnezeu insusi a plantat unul dintre acesti copaci stravechi. In Liban, cedrul este un copac sacru si simbol national.

Padurea Cedrilor lui Dumnezeu este ultimul vestigiu al padurilor antice si unul dintre rarele locuri in care inca creste Cedrus lebani, unul dintre cele mai apreciate materiale de constructie din antichitate.

Situata la Sud-Vest de Valea Qadisha, Rezervatia Naturala Tannourine este o altă locatie unde puteti vedea cedrii din Liban, mai tineri decat cedrii milenari din Padurea Arz.

Ne-am continuat drumul. Ne-ar fi tentat o plimbare cu bobul, insa ziua era pe sfarsite si mai aveam inca multe de vazut de vazut. Data viitoare!

Inconjurat de valea Qadisha, Cedars este cea mai veche statiune de schi din Liban (1920) unde poti schia din noiembrie pana in aprilie.

Localizare

Valea Qadisha este situata la Nord de lantul Muntilor Liban, la poalele Muntelui al-Makmel si la Vest de Padurea Cedrilor lui Dumnezeu. Raul Sfant Qadisha, celebrat in Scripturi, strabate valea.

Cea mai spectaculoasa parte a defileului se intinde pe aproximativ 20 km intre satele Tourza si Bcharré, locul de nastere al scriitorului libanez Khalil Gibran (1885-1931).

Cum ajungi din Beriut in Valea Qadisha

Nefiind transport in comun, noi am preferat sa mergem cu taxi (exista si varianta masina inchiriata). Soferul, un localnic extrem de amabil, prietenos si atent, dincolo de faptul ca ne-a plimbat in siguranta pe parcursul intregii vacante, a fost si un ghid excelent (vorbeste franceza). In toate escapadele Abdallah a venit insotit de fiul sau Ahmad, un tanar care vorbeste bine engleza. Va las datele de contact, puteti apela la el si pentru transferul de la aeroport: Tel 0096170892093

Din Beirut sunt 100 km.

La intrare in orasele libaneze sunt filtre de armata. E suficient sa incetinesti, pentru ca soldatul sa arunce o privire in interiorul masinii.

De ce m-as intoarce?

Drumetia este, din punctul meu de vedere, una dintre cele mai bune modalitati de a descoperi Valea Qadisha si a te bucura de vederi panoramice ale vailor. Acest lucru ar trebui sa fie nu numai super fascinant, ci și aventuros.

In jurul Vaii Qadisha se afla doua rezervatii naturale: Horsh Ehden si Tannourine, locuri preferate atat de pasionatii de drumetii, cat si de ubitorii de natura.

See this content in the original post

Consultati blogul nostru de calatorii https://www.omiesiunadecalatorii.world sau, mai simplu, abonati-va la newsletter. Veti primi periodic cele mai recente articole, informatii utile, sugestii, oferte de calatorie.

Inspirati-va din O Mie si Una de Calatorii si organizati-va vacante de neuitat!

See this content in the original post