Weekend la Sighisoara
Sunt locuri in Romania unde ajunge sa te duci o data si altele unde iti doresti sa revii. Pentru mine, Sighisoara face parte din cea de-a doua categorie. Daca vrei sa simti cu adevarat farmecul acestui burg de pe Tarnava Mare, construit de colonistii sasi in secolul 12 si inscris pe lista patrimoniului mondial UNESCO, lasa-ti pasii sa te conduca agale pe stradutele pietruite ale cetatii, printre casele multicolore cu acoperisuri de tigla rosie. Unele adapostesc pensiuni sau hoteluri, altele restaurante sau pravalii. Si unele si altele sunt atinse de timp. Ingaduie-ti sa te asezi la o terasa pentru a te racori, apoi continua-ti drumul, fara febra turistului in cautarea de obiective de bifat, ci cu bucuria descoperirii. Sau a redescoperirii. Urca in turnurile cu ziduri coscovite, intra in gangurile invaluite in mister si savureaza aerul medieval, caci Cetatea Medievala, singura Cetate Medievala a Europei locuita pana astazi, este de inteles, nu de vazut. Pe nesimtite, treci din prezent in trecut. Asta-i farmecul Sighisoarei! Poti descoperi orasul si intr-un tur organizat. Alegerea iti apartine.
Ce poti face in Sighisoara :
Urca cele 176 de trepte ale Scarii scolarilor ! A fost construita in 1642 cu scopul de a lega scoala de oras ( initial avea 300 de trepte)
Vizititeaza Biserica din Deal! Este singura biserica evanghelica cu cripta veche (aici se afla morminte din secolele XVI – XVIII) si unul dintre edificiile reprezentative ale stilului gotic din Transilvania. A fost construită în mai multe etape între 1345-1525 si este inchinata Sfantului Nicolae, a carui reprezentare o poti vedea- Sfantul Nicolae cu cele trei fete sărace, alaturi de alte picturi murale impresionante dintre care as aminti reprezentarea Sfintei Treimi într-un chip sau imaginea Rastignirii. Realizata în mai multe etape între sfarsitul secolului XIV și începutul secolului XVI, pictura murala a fost scoasa la iveala abia în anii ’30 cu ocazia lucrărilor de restaurare, caci odată cu Reforma a fost acoperită cu un strat de tencuiala.
Zidul ce inconjoara cetatea, ridicat in secolul XV pentru a o proteja de atacurile turcilor, pastreaza vie istoria. Noua turnuri stau inca in picioare. Prin urmare, nu trebuie sa le ratezi!
Poti incepe cu Turnul cu ceas, simbolul orasului. A fost construit pentru a apara poarta principala a cetatii. Este denumit dupa ceasul cu figurine- o parte reprezentand zilele saptamanii personificate in zeitati antice, unic in Romania. Daca la Praga am vazut figurinele rotindu-se, aici, acest lucru nu s-a intamplat. Cu toate acestea, are farmec. Astazi turnul adaposteste Muzeul de istorie al orasului. Colectii grupate in sali tematice: arheologie, etnografie, farmacie si intrumentar medical, mobilier din diferite perioade istorice, mestersuguri si bresle, ceramica tansilvaneana, ceasuri de epoca si elemente de orologerie toate oglindind istoria cetatii Sighisoara, te vor purta in trecut. Pe rand, celelate : Turnul Fierarilor- unul din cele mai impunatoare si masive turnuri ale cetătii, construit în anul 1631 (se afla în apropierea Bisericii Manastirii ), Turnul croitorilor- cea de-a doua poarta de acces in cetate, Turnul tabacarilor- se afla pe latura de SE a zidului cetatii, Turnul cositorilor-legat de Turnul tabacarilor prin Galeria Arcasilor, Turnul frangherilor -unul dintre putinele turnuri neatinse de incendiul din 1676, Turnul macelarilor -pozitionat strategic, pentru a avea camp de tragere in toate directiile, Turnul Cismarilor -situat in capatul de nord al cetatii, Turnul Cositorarilor-in fata caruia se afla cel mai bine aparat bastion.
Nu rata Casa cu cerb, una dintre cele mai vechi cladiri din Cetate! Denumirea se datoreaza picturii murale exterioare, reprezentand un cerb in marime naturala, cu capul si trofeul montate pe zid. A fost locuita de persoane cu inalte functii administrative, judecatoresti sau clerical/bisericesti. Casa cu Cerb este situata in centrul Cetatii medievale Sighisoara.
Daca esti interesat de mitul lui Dracula, viziteaza Casa Vlad Dracul! Se spune ca aici s-a nascut Vlad Tepes. In prezent casa adaposteste un restaurant
Consultati blogul nostru de calatorii https://www.omiesiunadecalatorii.world sau, mai simplu, abonati-va la newsletter. Veti primi periodic cele mai recente articole, informatii utile, sugestii, oferte de calatorie.
Inspirati-va din O Mie si Una de Calatorii si organizati-va vacante de neuitat!