O Mie si Una de Calatorii

View Original

Cum sa-ti organizezi prima vacanta in Dubai. Tot ce trebuie sa stii: transport, telefonie, cazare, atractii

Dubai. Zgarie-nori carora abia le desluseam conturul din pricina umezelii si caldura insuportabila, amestecata cu umezeala excesiva care m-a izbit la iesirea din avion intr-un miez de iulie, sunt primele aspecte care-mi vin in minte atunci cand cineva ma intreaba de Dubai.

Si astazi este la fel de clara imaginea incetosata si la fel de nerabdatoare sunt inainte de a-l revedea. Ce ne determina sa mergem iar si iar? Atunci cand nu avem escala, il alegem din mai multe considerente:

  • este o destinatie accesibila: din Romania se poate ajunge direct, destul de repede-in mai putin de 5 ore, preturile biletelor de avion sunt rezonabile;

  • nu avem nevoie de viza.

In plus, imi si place stilul sau antrenant, seducator si inimitabil, de tip ,,over-the-top”, dar si faptul ca te provoaca sa traiesti cele mai tari experiente: skydiving, inot cu delfinii, safari in desert sau schi in interior, apoi te asteapta sa te relaxezi pe plaje intise, cu nisip fin, scaldate de ape azurii. Hoteluri cu servicii impecabile, potrivite oricarui buget, iti promit o sedere fara cusur. Si se tin de cuvant.

Acest articol este pentru tine, calatorule care nu ai vazut Dubaiul, dar si pentru tine, cel care ai fost si vrei sa mai mergi. Ce mai tura-vura ?! Sa incepem planificarea calatoriei!

See this content in the original post

Cu ce ajungi in Dubai

Ieftin, cu Wizz Air. Zboruri din Bucuresti: zilnic (zborul dureaza aproximativ 5 ore) si din Cluj Napoca (de la 30 octombrie 2023): luni si vineri. Poti verifica pretul biletelor/rezerva, accesand linkul oficial Wizz Air, aici

Atentie! Wizz Air aterizeaza atat pe Dubai International Airport, cat si pe aeroportul din Abu Dhabi. Iata tot ce trebuie sa stii despre Cum ajungi de la Aeroportul Abu Dhabi in Dubai

Si FlyDubai are zboruri zilnice din Bucuresti catre Dubai. Poti verifica pretul biletelor/rezerva, accesand linkul oficial FlyDubai

Transfer de la Aeroport

Wizz Air foloseste Terminalul 2 al Dubai International Airport (DXB), iar FlyDubai foloseste Terminalul 3 al Dubai International Airport (DXB)

  • Inter terminal shuttle bus

T3 si T1 sunt conectate printr-o zona de tranzit, unde te poti deplasa liber dupa trecerea de securitate. Pe de alta parte, autobuzele de transfer gratuit deservesc toate terminalele de pe Aeroportul Dubai.

  • Autobuze de transfer de la aeroport (T2) in oras

Daca iei in calcul transferul cu autobuzul, ai nevoie de cardul nol pentru a calatori. Nu vei avea de unde sa il cumperi in T2, insa il poti achiziona online, accesand linkul RTA aici Cardul nol iti va folosi si ulterior pentru a te deplasa cu mijloacele de transport in comun: metrou autobuz, tramvai. De asemenea, il poti folosi si pentru pentru a plati parcarea RTA.

Cu autobuzul 43 ajungi in cateva minute la cea mai apropiata statie de metrou Abu Hail Metro Bus Stop

Transportul in comun: pro si contra

PRO

  • este foarte ieftin;

  • cu metroul ajungi foarte repede (la orele de varf nu pierzi timp in trafic);

Asigura-te ca ai un sold minim de 7,50 AED pe cardul nol!

CONTRA

  • vei pierde timp si poate fi si neplacut sa mergi pe jos daca hotelul se afla mai departe de statie;

Recomandare

Atunci cand rezervi cazarea, e bine sa verifici cat de aproape/departe este o statie de metrou. Noi am luat in calcul mai mereu acest aspect, pentru a nu pierde mult timp pana in statie, insa ni s-a intamplat sa ne placa atat de mult hotelul, incat nu am vrut sa renuntam la el. Ne-am asumat, asadar, disconfortul de a merge pe jos in caldura si umiditate greu suportabile, iulie fiind.

Taxi

Sa te deplasezi cu taxi in Dubai, nu costa mult, asadar recomand acest mod de deplsare daca nu vrei sa folosesti transportul in comun. E mai ieftin decat UBER.

Recomandare

Instaleaza aplicatia careem pentru a comanda taxi. In timp ce la unele locatii poti ajunge doar cu taxi, la altele e mai avantajoasa aceasta varianta, analizand costurile (timp+bani). Poti folosi aplicatia mobila si daca intentionezi sa calatoresti din Dubai la Abu Dhabi sau invers.

Masina inchiriata: da sau nu?

Aici nu pot veni cu un raspuns categoric. De pilda, ori de cate ori am fost in Dubai (si am tot fost!), noi am preferat sa folosim preponderent transportul in comun si, uneori, taxi. In schimb, niste prieteni ce s-au intors recent din Dubai, mi-au spus ca au inchiriat din aeroport o masina (de la Dollar) si au fost foarte multumiti. Daca iti surade ideea de a inchiria masina, poti arunca o privire aici

Telefonie si net

Cu cartelele locale de telefonie ramai cu usurinta conectat cu prietenii si familia, fara a fi nevoie sa suporti costuri mari de roaming. Cu toate acestea, e bine sa verifici tarifele in roaming la telefonia pe care o utilizezi acasa, inainte de a cumpara o cartela locala. De ce spun asta? De exemplu, la Digi ai tarife foarte bune in roaming pentru Dubai (0.01€/mb), asa ca analizeaza acest aspect! Pe aeroportul din Dubai primesti cartela gratis, valabila 24h. Dupa, trebuie sa o incarci.

Cu Tourist SIM Card ai minute locale, internationale si datele de care ai nevoie in vacanta. Poti achizitiona, pe baza de pasaport si card bancar, unul dintre cele 3 tipuri de Tourist SIM card: du, Etisalat, Virgin mobile.

du si Etisalat vin cu un plan care include o combinatie de minute internationale si locale (Flexi Minutes), asa ca vei fi liber sa folosesti minutele dupa cum crezi de cuviinta.

Preturi du

  • 49 AED ( aprox. 60 RON) Beneficii: 30 Flexi Minutes, 2 GB internet, 1 numar UAE in care vorbești nelimitat (28 zile valabil), reduceri la atractiile de top din Emiratele Arabe Unite (cu cardul turistic ALSAADA gratuit acceptat în locatii din Emiratele Arabe Unite;

  • 99 AED (aprox 120 RON) Beneficii: 30 Flexi Minutes, 6 GB internetet, 1 numar UAE in care vorbești nelimitat (28 zile valabil); Reduceri la atractiile de top din Emiratele Arabe Unite Cu cardul turistic ALSAADA gratuit acceptat în locatii din Emiratele Arabe Unite;

Pentru mai multe oferte, detalii, acceseaza du.

Preturi, Etisalat

  • 49 AED ( aprox. 60 RON) Beneficii: 30 Flexi Minutes, 2 GB internet, 1 numar UAE in care vorbești nelimitat (28 zile valabil),

  • 79 AED ( aprox. 100 RON Beneficii: 30 Flexi Minutes, 4 GB internet, 1 numar UAE in care vorbești nelimitat (28 zile valabil);

  • 125 AED ( aprox.155 RON) Beneficii: 120 Flexi Minutes, 8 GB internet, 1 numar UAE in care vorbești nelimitat (28 zile valabil).

  • 200 AED ( aprox. 250 RON) , Beneficii: 120 Flexi Minutes 22,5 GB internet, 1 numar UAE in care vorbești nelimitat (28 zile valabil).

Pentru mai multe oferte, detalii, acceseaza Etisalat

Preturi, VIRGIN Mobile:

  • 150 AED Beneficii: 30 minute nationale locale, 20 minute internationale, 21 GB net (valabilitate 7 zile)

  • 200 AED Beneficii: 30 minute nationale locale, 20 minute internationale, 40 GB net (valabilitate 10 zile)

Pentru mai multe oferte, detalii, accesati VIRGIN mobile

PONT: Pe durata Expo 2020 (pana la sf lunii martie), in aeroportul din Dubai (la controlul pasapoartelor) sunt oferite cartele gratuite cu minute incluse si internet, valabile 24h. Dupa expirare puteti incarca la un centru de telefonie sau online, din aplicatie. Asadar, nu uitati sa cereti cartela!

De unde achizitionezi Tourist SIM Card?

Sunt centre de telefonie si in aeroport, iar, daca ai nevoie, vei primi sprijin pentru a activa extraoptiunea potrivita.

Exista zone publice cu acces la Internet (in afara de hotel)?

DA, sunt zone publice cu acces la internet: aeroport, mall-uri, cafenele, etc.

Aplicatiile Whatsapp si Facebook sunt functionale in Dubai?

DA, ambele sunt functionale, insa fara partea de apeluri audio|video (nici pe messangerul de la Facebook, nici pe Whatsapp, nici pe FaceTime). In schimb, Botim (alternativa la whatsapp) functioneaza foarte bine audio/video (numai atunci cand utilizati datele mobile, asadar DECONECTATI telefonul de la orice Wi-Fi atunci cand doriti sa efectuati un apel pe BOTIM).

Cash sau card?

In prima vacanta am mers cu dolari, pe care i-am schimbat in aeroport (o suma mica, cat sa ne ajunga pentru Silver card si maruntisuri) si la casele de schimb, insa in urmatoarele vacante am platit de fiecare data cu cardul, inclusiv la metrou si taxi.

De la ATM nu am retras, nu vad rostul, daca se poate plati peste tot cu cardul (la unele ATM trebuie sa retragi o suma minima).

Atractii

Cum in Dubai sunt o multime de atractii, am sa incerc sa le grupez pe zone, pentru a-ti fi usor sa decizi ce merita sa pui pe lista:

  • Dubai Marina

O plimbare prin Dubai Marina este un “must to do”. Pe mine m-a atras ca un magnet, asa ca intr-una dintre vacante ne-am si cazat in acest district. Impresii de la hotel gasesti aici

Cum ajungi, folosind transportul in comun: cu metroul (Red Line) pana la statia cu acelasi nume: Dubai Marina

See this content in the original post
  • Insula Bluewaters

Aceasta insula artificiala se afla la 500 m de coasta Jumeirah Beach Residence, langa Dubai Marina.

Cum ajungi, folosind transportul in comun: cu metroul (Red Line) pana la statia Dubai Marina, apoi va trebui sa iei tramvaiul pana la statia JBR 2, care se afla la aproximativ 6 minute de mers pe jos de Ain Dubai.

Ain Dubai

Numita si Dubai Eye, roata uriasa iti ofera o priveliste incredibila de la inaltime, vreme de aproximativ 40 minute, intr-o cabina cu aer conditionat. Pret: 130 AED (160 RON). Pentru mai multe detalii, inclusiv rezervare, poti consulta site-ul web oficial aici

In vecinatatea Ain Dubai se afla Muzeul figurilor de ceara, prima filiala din lumea araba a celebrului muzeu londonez al figurilor de ceara Madame Tussauds. Pentru mai multe detalii, inclusiv rezervare, poti consulta site-ul web oficial, aici Madame Tussauds Dubai (Program: duminica- joi, intre orele 12:00 – 20:00 si vineri -sambata, intre orele 11:00 – 21:00.

  • Al Khail/Nakheel

Topgolf

Cum ajungi, folosind mijloacele de transport in comun: cea mai apropiata statie de metrou este Al Khail/Nakheel Cu autobuzul: 8, 83, 84 si 85 (au statii in apropiere de Emirates Golf Club).

  • Mall of Emirates

Sa schiezi in desert este una dintre cele mai neasteptate provocari. In Dubai se poate, in interiorul Mall of Emirates.

Cum ajungi, folosind transportul in comun: cu metroul (Red Line) pana la statia de metrou cu acelasi nume: Mall of the Emirates

La Ski Dubai poti face cunostinta cu pinguinii, te poti plimba cu bobul sau cu telescaunul pentru ca apoi sa cobori cu schiurile. Pentru mai multe informatii, inclusiv bilete, poti consulta site-ul web oficial, aici

Daca tot esti in zona, pune pe lista si Madinat Jumeirah! Merita. De aici o vedere fantastica si a luxosului hotel Burj Al Arab. Ca sa te conving, iata ce ti-am pregatit! Cu taxi ajungi repede si costa putin drumul, fiind foarte aproape.

  • Dubai Miracle Garden

Pretul unui bilet: Adult : AED 55 (12+), Copil: AED 40 (3 -12 ani), copiii sub 3 ani, intrare gratuita. Pentru mai multe detalii, inclusiv rezervare, poti consulta site-ul web oficial, aici

Cum ajungi, folosind transportul in comun: cu metroul (Red Line) pana la statia de metrou Mall of the Emirates, iar de aici cu autobuzul 105 (5 AED)

  • Palm Jumeirah

Este una dintre cele mai mari insule artificiale din lume. Atlantis The Palm este, cu siguranta, principala atractie.

Cum ajungi, folosind transportul in comun: cu Palm Monorail este cel mai emblematic mod de a ajunge pe Palm Jumeirah. Nu este un simplu mijloc de transport; ci o calatorie grozava in care poti explora repere uimitoare in fiecare minut. Preturi: de la 15 AED/calatorie, respectiv 20 AED/dus-intors. Accesati Palm Monorail, pentru a alege biletul care va convine

Tips

Utilizatorii de monorail vor beneficia de 3 ore gratuite in parcarea The Palm Gateway Station dupa validarea biletului. După a treia ora de parcare gratuita se va aplica o taxa de 10 AED/ ora. Pentru mai multe detalii, inclusiv rezervare, poti consulta site-ul web oficial, aici

  • Business Bay

La Perle, un show acvatic si acrobatic, un spectacol complex, in genul Cirque du Soleil.

Pretul unui bilet porneste de la 259 AED. Pentru mai multe detalii, inclusiv rezervare, poti consulta site-ul web oficial, aici

Cum ajungi, folosind transportul in comun: cu metroul (Red Line) pana la statia Business Bay (statia imediat urmatoare este Burj Khalifa/ Dubai Mall), de aici va trebui sa iei taxi (10 minute de mers)

  • Dubai Mall

Chiar daca nu esti interesat de shopping, tot gasesti un motiv pentru a ajunge la Dubai Mall, cel mai mare centru comercial din lume (suprafata este echivalenta cu ce a 200 terenuri de fotbal):

Cum ajungi la Dubai Mall si Burj Khalifa folosind transportul in comun: cu metroul (Red Line) pana la statia Burj Khalifa/The Dubai Mall. Desi se afla la 25-35 de minute de mers pe jos de cele 2 atractii, este cea mai apropiata statie de metrou. De asemenea, poti ajunge in apropiere si cu autobuzul F13

Burj Khalifa

La peste 828 de metri, Burj Khalifa se mandresta cu recordul de a fi fost “ Cea mai inalta cladire din lume” (2010). Astazi, cea mai inalta cladire din lume este Merdeka 118 (Kuala Lumpur). La Burj Khalifa exista 2 niveluri diferite de observare deschise publicului, plus VIP Lounge. Etajele 124 si 125 fac parte din asa-numitul “At the Top”, cu toate ca nu se afla in varf, ci mai sus de jumatatea cladirii. SKY Lounge se afla la etajul 148, la o inaltime de 555 m.

Recomandare: Daca nu ai multe zile la dispozitie, iti recomand sa-ti programezi vizita in jurul apusului, pentru ca, la ceas de seara, sa te bucuri si de spectacolul fantanilor dansatoare de la Dubai Mall.

Pretul biletelor variaza in functie de momentul vizitei (in timpul orelor de varf, in special la apusul soarelui, preturile sunt mai mari). Daca le achizionezi online, vei plati mai putin. Cu un bilet pentru SKY Lounge, ai acces si la nivelul “At the Top”. Ca sa-ti faci o idee: de la 9:00 la 15:30 si de la 18:30 pana la inchidere, un adult (12 ani+) plateste de la 154 AED. Pentru a verifica pretul/a achizitiona bilete, poti accesa linkul oficial aici

See this content in the original post
  • Emirates Towers Station

Museum of the Future (Muzeul Viitorului)

Imaginatie optimista, dedicata unui viitor durabil, scopul muzeului fiind acela de a inspira si a da putere oamenilor sa modeleze in mod pozitiv urmatorul capitol al umanitatii.

Pretul unui bilet este de 145 Dhs (176 lei)/persoana, iar copiii sub 3 ani intra gratuit. Biletele sunt disponibile si pe site-ul MOTF. Durata vizitei: 2-3 h

Cum ajungi, folosind transportul in comun: daca iei metroul (Red Line), va trebui sa cobori la Emirates Towers Station (statia de metrou este legata direct de muzeu). De asemenea, poti utiliza reteaua Dubai Bus Service, cele mai bune numere de linie sunt sunt urmatoarele: 27, 29, X22 (Emirates Towers Station)

  • Zabeel District

Dubai Frame

La inagurarea Dubai Frame, ce a avut loc pe 1 ianuarie 2018, ziarul britanic The Guardian scria: “ Dubai adauga un alt superlativ pe lista: acum isi poate admira toate trofeele de record mondial prin cea mai mare rama foto de pe planeta”. Ridicata la 150 de metri deasupra Parcului Zabeel, incrustata cu motive aurii care stralucesc in soarele desertului, Dubai Frame te incita sa o descoperi si pe dinauntru. In schimbul a 50 AED (60 RON) poti lua un lift catre platforma de vizionare lunga de 93 m de unde poti admira Dubaiul (spre deosebire de Burj Khalifa, aici nu ai posibilitatea sa iesi in aer liber, ci privesti prin geam). Experienta este de neegalat pentru faptul ca pasesti pe o podea din sticla transparenta la 150 m deasupra pamantului. Program: zilnic, intre orele 09:00-21:00 Pentru a verifica pretul/a achizitiona bilete, poti accesa linkul oficial aici

Zabeel Park: 5 AED intrarea, intrare libera pe baza biletului Dubai Frame;

Dubai Garden Glow (deschis intre lunile octombrie-iunie)

Cum ajungi, folosind transportul in comun: cu metroul (Red Line) pana la Max Metro Station, de aici cateva minute pe jos.

  • Dubai Creek

Situat in inima orasului, acest estuar cu apa sarata este locul unde tribul Bani Yas s-a stabilit la inceput. Apele canalului erau esentiale pentru activitatile lor: scufundarea dupa perle si pescuitul. Zona e plina de marturii ale inceputurilor Emiratului Dubai.O plimbare cu abra, e un “must to do”. Unde mai pui ca vei plati 1 dirham/sens !

Muzeul Dubai

Pietele de mirodenii, aur si textile (nu uita sa negociezi!)

Cum ajungi, folosind transportul in comun: cu metroul (Red Line) pana la Bur Juman, iar de aici cu metroul (Green Line) in directia Creek, pana la capatul liniei (4 statii)

Pentru plus de adrenalina, iata ce-ti recomand:

  • Skydive

Eu nu m-am incumetat pana acum. Data viitoare, zic mereu. Abia astept ziua in care voi prinde curaj. Daca vrei sa fii cu capul in nori, la propriu, si sa cobori de la o inaltime de 1000m, iar curajul e de partea ta, atunci recomandarea este pentru tine. Ai posibilitatea parasutarii in tandem, cu un profesionist. Iata !

  • Safari in desert

La mai putin de 20 minute de mers cu masina din Downtown Dubai se intinde misteriosul desert arab. Arunca o privire aici, poate ti se potriveste!

See this content in the original post

Care este cea mai potrivita perioada pentru o vacanta in Dubai?

Perioada optima pentru o vacanta este octombrie-aprilie, temperaturile avand o medie de 24°C. Lunile ianuarie si februarie sunt ideale pentru shopping, fiind perioada reducerilor. In lunile de vara vremea devine insuportabila din cauza temperaturilor de peste 40°C si a umiditatii ridicate.

In martie 2024 va fi perioada Ramadanului. Ca sa stii la ce sa te astepti, iata Vacanta in Dubai in perioada Ramadanului: avantaje si dezavantaje

Unde sa te cazezi, in functie de scopul vizitei

Ca sa-ti vin in ajutor, am scris acest articol in care, pe langa faptul ca am prezentat in detaliu 5 zone pe care sa le ai in vedere, vei gasi impresii (+poze) de la hotelurile in care am fost cazati. Toate recomandarile de hoteluri (pentru o vacanta: extravaganta, rafinata sau cu buget redus) au la baza experientele noastre, parerile exprimate sunt, asadar, subiective, nu am beneficiat de nicio recompensa pentru aceste recenzii, insa pe tine, calatorule, te pot ajuta sa-ti organizezi o vacanta pe cont propriu. Si sa fie una de exceptie.

Conditii de intrare in Dubai

Accesul in Emiratele Arabe Unite se face pe baza pasaportului simplu, care trebuie sa aiba o valabilitate de minimum 6 luni de la data intrarii pe teritoriul statului si pot sta pana la 90 de zile, intr-un interval de 180. Pasaportul temporar romanesc nu este recunoscut de autoritatile statului, iar politia de frontiera nu va permite intrarea titularilor acestui tip de pasaport pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite.

Pentru mai multe informatii consultata  MAE Dubai

Acum e randul tau sa-mi spui despre experienta ta in Dubai. Am omis ceva? Ai vreun sfat pe care vrei sa-l impartasesti cu mine? Poti lasa un comentariu in sectiunea de mai jos.

Iti multumim ca ai citit articolul nostru. Este o bucurie faptul ca ne urmaresti, dar si o obligatie: aceea de a veni mereu in sprijinul tau cu informatii utile, recomandari si sfaturi pentru vacante fara cusur.

Poate te interseaza si

Unde sa te cazezi in Dubai: 5 zone pe care sa le ai in vedere atunci cand alegi hotelul

Dubai. Madinat Jumeirah, intr-o dupa-amiaza

Hilton Dubai The Walk- impresii

Waldorf Astoria, sofisticatul hotel din Palm Jumeirah

Te rugam sa nu uiti ca avem si pagini de social media: un canal de YouTube unde incercam sa aducem plus valoare articolelor noastre prin video si sunet, o pagina de Instagram unde incarcam fotografii din aventurile noastre si o pagina de Facebook unde poti fi la curent cu ultimele noastre articole si informatii.

Nu ezita sa ne contactezi pentru orice informatie legata de travel, pe oricare dintre canalele de social media O Mie si Una de Calatorii si vom face tot posibilul sa te ajutam.

Inspira-te din O Mie si Una de Calatorii si organizeaza-ti vacante de neuitat!


See this content in the original post