O Mie si Una de Calatorii

View Original

Albania | Hani i Xheblatit, cea mai frumoasa cazare cu priveliste din Berat

Cu cat vezi mai mult, cu atat ai nevoie de mai putine cuvinte, asa ca despre cazarea din Berat, unul dintre cele mai vechi orase locuite continuu din lume, sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, am sa va spun pe scurt, lasand pozele sa va convinga: FANTASTICA, la fel ca si asezarea.

De la localizarea excelenta, intre casele albe cocotate pe deal (este o casa otomana renovata si transformata intr-un hotel tip boutique absolut uimitor)

pana la camera impecabila ce venea ca un colac de salvare al pasilor obositi de atata urcus si coboras prin ,,Orasul celor 1000 de ferestre”, in care obiecte vechi, randuite frumos pe polite spun povesti de odinioara,

de la terasa cocheta pe care ne placea sa intampinam diminetile limpezi si sa urzim planuri pentru o noua zi (multe le-am creionat impreuna cu gazda)

pana la privelistea ce se dezvelea nerusinata in fata privirilor noastre iscoditoare,

de la sucul de portocale, proaspat stors, pana la friganelele calde cu gust de copilarie, totul a fost desavarsit.

La rasarit, aburii cafelei legau conversatii si inimi, invaluind in voaluri misterioase casele albe ce se lasau a fi descoperite, la fel de imbietori ca luminile ce dansau pe apa, in neguri adanci, dandu-le o noua infatisare.

Ea e Monica, gazda primitoare. Te intampina cu un zambet larg (il simti ca e sincer), iar pe parcursul sederii se straduieste ca nimic sa nu-ti lipseasca. Si reuseste.

Facilitati:

Mic dejun FABULOS, inclus in costul cazarii (proaspat, gustos, diversificat)

WiFI gratuit

Masina o parchezi ( fara plata) pe soseaua principala, in fata uneia dintre pravaliile sau restaurantele ce-si asteapta tacute clientii. Recunosc, ne-am facut griji in privinta sigurantei de peste noapte, insa am fost asigurati de gazda noastra ca nu-s probleme. Si n-au fost.

Cum ajungi la Hani i Xheblatit ?

Pe jos, urcand pret de cateva minute de la strada principala (3 minute) pe una dintre aleile pietruite. Sunt mai multe variante, insa cea mai simpla mi se pare pe langa magazinul Unique Art. Daca ridici privirea, vei vedea, agatat pe zid, indicatorul catre Hani i Xheblatit si numarul de telefon de la proprietate. Cand esti in dreptul treptei pe care zaresti inima, e semn ca ai ajuns la destinatie.

Magazine micute si restaurante se afla la nici 3 minute, alte terase si restaurante vei gasi in zona de promenada, inclusiv un supermaket (8 minute)

Castelul, una dintre atractiile principale din Berat se afla la 5 minute de mers cu masina sau aproximativ 20 de minute de mers pe jos de la cazare. Acesta este situat pe dealul stancos de pe malul stang al raului Osum, la o altitudine de 214 metri, asa ca drumul poate sa ti se para destul de obositor.


See this content in the original post


Consultati blogul nostru de calatorii https://www.omiesiunadecalatorii.world sau, mai simplu, abonati-va la newsletter. Veti primi periodic cele mai recente articole, informatii utile, sugestii, oferte de calatorie.

Inspirati-va din O Mie si Una de Calatorii si alegeti cazari cu priveliste!

Poate te intereseaza si:

Cu masina in Albania : informatii, sfaturi si recomandari ( restrictii Covid-19)

5 motive pentru care sa alegi Albania in vacanta de Paste

Riviera albaneza: Sarande si Ksamil, la prima vizita

Ghid Gjirokaster: ce sa faci, ce sa vezi, unde sa te cazezi si ce sa mananci in fermecatorul ,,Oras de piatra" din Albania