O Mie si Una de Calatorii

View Original

Turcia | Alaçati: explozie de culoare la Marea Egee

Situat pe costa de vest a Turciei, la 75 de km de Izmir, Alaçati poate fi destinatia unei vacante de vis. Linistit sau galagios, scaldat in soare sau maturat de vant, cu ale sale case din piatra ce scot la iveala balcoane zugravite in culori tipatoare, te duce mai degraba cu gandul la Grecia.

Daca te intrebi ce plaje sa alegi, raspunsul il gasesti aici:

Din Alaçati, la plaja. Plaje private sau plaje publice?

Ziduri roase de vreme isi etaleaza cu nonsalanta tatuajele, in timp ce altele incearca sa se ascunda de ochii curiosilor sub podoabele verzi, dezvelindu-si doar accesoriile.

La primele ore ale diminetii, orasul, istovit de fiesta ce a trecut de miezul noptii, e pustiu. Atunci poti strabate agale stradutele pietruite ce duc, in urcus, spre centru, admirand in voie locuintele inghitite de bougainvillea, cu usi strident colorate, unele cu fatade pe alocuri scorojite, ce dainuie laolalta cu case parasite, pe ale caror ziduri subrede se catara plante dornice de soare si ale caror porti ferecate, cu o culoare ce abia se mai desluseste, pastreaza frumusetea de odinioara.

Singurii care mai dau viata strazilor sunt niste dulai. Blanzi. Abia spre ora 10, cativa turisti rataciti sparg linistea multicolora cu tacanitul aparatului de fotografiat, in timp ce pisicile inca mai dormiteaza sub vreo canapea.

Rand pe rand, pravaliile isi ridica obloanele si pavajul stradutelor inguste devine scena pentru terasele aliniate de o parte si de alta. Orasul se anima.

Cand se lasa seara, Alaçati isi adanceste misterul. In aer pluteste voia buna, parfumul florilor se impleteste cu aromele preparatelor, in timp ce muzica paharelor face casa buna cu muzica live.

Bine de stiut!

Alaçati poate fi strabatut la pas, insa pentru a ajunge la plajele din apropiere, este musai sa mergi cu masina. Poate te intereseaza si: Alacati (Turcia) - locul perfect pentru windsurfing si kitesurfing, chiar daca esti incepator

Parcarile sunt cu plata, pentru o zi preturile sunt cuprinse intre 30 si 50 de lire turcesti.

In ceea ce priveste cazarea, sunt o sumedenie de pensiuni si hoteluri tip boutique, in care gasesti linistea, confortul, siguranta si ambientul  de care ai nevoie, dar tine cont de faptul ca, aflandu-te in Turcia, nu poti rezerva folosind booking.com . Asadar, fie rezervi inainte de calatorie-pentru intreaga perioada, fie extinzi rezevarea la fata locului, direct la unitatea la care doresti sa te cazezi.

Drumul de la Izmir la Alaçatı (75km) dureaza in medie de 1 oră, iar distanța dintre Antalya- Alaçatı ( 535 Km) poate fi parcursa in aproximativ 8 ore.

Ce poti face in Alaçati ?

Ca sa-i patrunzi tainele, strabate-l in tihna, ca sa-i simti gustul aseaza-te la o terasa!

Vrei sa stii ce cazari ne-au placut? Mai mult decat atat, chiar ne-au intrecut asteptarile. Arunca o privire, poate iti dau o idee:

Vacanta in Turcia. Unde sa te cazezi in Alacati?

Vacanta in Alacati, Turcia. Cum a fost la hotelul Palas?

Perla Rossa, un boutique hotel in care energia buna e la ea acasa

Maison D'Azur Alaçati - armonie intr-un decor de poveste

See this content in the original post

Iti multumim ca ai citit articolul nostru. Este o bucurie faptul ca ne urmaresti, dar si o obligatie: aceea de a veni mereu in sprijinul tau cu informatii utile, recomandari si sfaturi pentru vacante fara cusur.

Te rugam sa nu uiti ca avem si pagini de social media: un canal de YouTube unde incercam sa aducem plus valoare articolelor noastre prin video si sunet, o pagina de Instagram unde incarcam fotografii din aventurile noastre si o pagina de Facebook unde poti fi la curent cu ultimele noastre articole si informatii.

Nu ezita sa ne contactezi pentru orice informatie legata de travel, pe oricare dintre canalele de social media O Mie si Una de Calatorii si vom face tot posibilul sa te ajutam.

Inspira-te din O Mie si Una de Calatorii si organizeaza-ti vacante de neuitat!

Poate te intereseaza si

Cu masina in Antalya: traseu, taxe de drum, preturi la combustibili, telefonie, cazare

See this content in the original post
See this content in the original post